joi, 9 iulie 2009

Chivu: „E 1-0! Cine a dat gol de la noi?!“

ă sâmbătă a contat absenţa lui Chivu, nu mai e loc de îndoială. Dar cum a trăit el partida de tristă amintire a României cu Lituania? ProSport vă oferă trăirile lui Cristi în momentul în care Stankevicius şi colegii lui făceau legea cu echipa lui Victor Piţurcă. Conform mărturiei unora dintre apropiaţii lui Cristi Chivu, acesta nu a putut viziona din faţa televizorului partida de la Cluj. Căpitanul prinsese o pauză în programul impus de Jose Mourinho şi a decis că ar fi bine să-şi transfere ultimele bagaje de la Roma la Milano. La ora meciului, Cristi se afla în plin proces de mutare, astfel că a trebuit să apeleze la prietenii lui pentru a fi la curent cu ostilităţile din Gruia.

„Cine a marcat de la noi?!”

La puţin timp după ce Stankevicius deschisese scorul, Cristi a fost apelat. Luat de val, el a reacţionat din instinct. „E 1-0?! Cine a dat de la noi?”, s-a repezit căpitanul, încrezător în echipa României. „Aaa, e 1-0 pentru ei!!! Cum aşa?!”, a revenit cu picioarele pe pământ apărătorul lui Inter. Dialogul cu amicii lui a continuat până la final, însă tonusul lui Cristi a scăzut proporţional cu aplauzele publicului din Gruia la adresa tricolorilor. „Incredibil! Cum naiba s-a ajuns aici!?! Nu credeam vreodată că pierdem cu Lituania”. Acestea au fost ultimele reacţii ale căpitanului. Între timp, el ajunsese la Milano, iar naţionala în vrie.