luni, 17 august 2009

Cum lucrează instanţele ca fabrici de bani pentru magistraţi

Comisia Europeană face azi public un raport extrem de critic la adresa Justiţiei din România. Magistraţilor români puţin le pasă: Cotidianul a asistat la modul în care se derulează procesele prin care judecătorii şi procurorii îşi obţin sporurile salariale.

2.000 de magistraţi, procurori, grefieri şi oameni din personalul auxiliar al instanţelor au fost citaţi marţi la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti (CAB). Toţi într-o singură sală şi toţi pentru acelaşi motiv: suspendarea executării actulului administrativ semnat de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, respectiv procurorul-şef al Parchetului General, Laura Codruţa Kövesi, prin care toate instanţele au fost informate că nu sunt bani pentru plata sporurilor la salariul lunii iunie, de 50%, recent câştigate tot în instanţe.

În câteva zile, instanţele au fost invadate de cereri de suspendare a circularei lui Predoiu. Circulara, de altfel, este chiar anulată de câteva zile, întrucât una din solicitări a vizat acest lucru şi a şi fost obţinută într-o primă instanţă, dar urmează judecarea recursului.